Notificare de servicii tehnice pentru utilizatorii aparatului foto digital SLR Nikon D810

Vă mulţumim că aţi ales Nikon pentru nevoile dumneavoastră de fotografiere.

Am primit câteva rapoarte de la unii utilizatori de aparate foto digitale SLR Nikon D810, care indică faptul că uneori se pot observa puncte luminoase în imaginile înregistrate cu expuneri lungi, precum şi în unele imagini înregistrate cu setarea 1.2× (30×20) aleasă pentru Zonă imagine.

După cercetarea atentă a acestei chestiuni, am constatat că se pot observa uneori puncte luminoase când se fotografiază cu expuneri lungi şi în imaginile înregistrate cu setarea Zonă imagine stabilită la 1.2× (30×20).

Centrele de service Nikon vor repara aceste aparate foto care au fost deja cumpărate, după cum va fi necesar, în mod gratuit pentru clienţi.

Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această problemă.

Identificarea produselor afectate
Pentru a verifica dacă aparatul dumneavoastră foto este sau nu unul dintre aparatele foto afectate de această problemă, faceţi clic pe butonul Numerele de serie ale produselor afectate de mai jos şi introduceţi numărul de serie al modelului dumneavoastră D810, conform instrucţiunilor. Numărul de serie al aparatului dumneavoastră foto va fi verificat prin comparaţie cu numerele de serie ale produselor afectate. Dacă aparatul dumneavoastră foto este unul dintre cele afectate, vi se vor da instrucţiuni suplimentare. Dacă aparatul dumneavoastră foto nu este unul dintre cele afectate, puteţi continua să îl utilizaţi fără să vă preocupe această problemă.

> Numerele de serie ale produselor afectate

Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că aparatele foto care au un punct negru în montura pentru trepied din partea de jos a corpului aparatului foto, precum cel ilustrat în fotografia de mai jos, au fost deja inspectate şi s-au efectuat reglările necesare pentru a preveni apariţia acestui neajuns. De aceea, dacă aparatul dumneavoastră foto are marcat punctul negru, puteţi continua să îl utilizaţi fără probleme, chiar dacă numărul de serie al acestuia este unul din cele indicate mai sus.

Image

Punctul negru înseamnă că inspecţia şi reglările necesare au fost deja efectuate.

Repararea produselor afectate
Dacă aveţi un aparat foto D810 afectat de această problemă, luaţi legătura cu cel mai apropiat centru de service Nikon. Pentru a rezolva această problemă, personalul de serviciu va lua în primire aparatul foto, va modifica unele valori de reglare ale senzorului de imagine şi va actualiza firmware-ul aparatului foto. După reparare, apariţia punctelor luminoase la expunerile lungi şi în imaginile înregistrate cu setarea Zonă imagine stabilită la 1.2× (30×20), va fi redusă. Deoarece rezoluţia imaginii şi claritatea au fost mărite la modelul D810, chiar şi după ce aparatele foto sunt reparate pentru a rezolva această problemă, punctele luminoase pot fi mai observabile în expunerile de peste 30 s, decât erau în imaginile înregistrate de aparatele foto anterioare, cu acelaşi timp de expunere. În acest caz, punctele luminoase pot fi şi mai mult reduse prin setarea funcţiei Long exposure NR (Reducere zgomot expunere lungă) din D810 pe Activată. Pentru mai multe detalii, consultaţi manualul de instrucţiuni, la paginile 124 / 299.

Vă rugăm să acceptaţi mulţumirile noastre pentru că aţi dat dovadă de înţelegere faţă de această situaţie. Nikon rămâne în continuare dedicat furnizării de produse fotografice de cea mai înaltă calitate şi speră că veţi continua să alegeţi Nikon pentru nevoile dumneavoastră de fotografiere.

Contactaţi asistenţa pentru clienţi