După cum a anunţat pe 24 aprilie 2012, compania Nikon a iniţiat un program de retragere voluntară a unor acumulatoare Li-ion EN-EL15, ca măsură de prevedere. După acel anunţ, am primit rapoarte de pe piaţă despre acumulatoare care se supraîncălzesc şi cauzează deformarea carcasei exterioare. După cercetarea acestei probleme, am confirmat că astfel de incidente au survenit la acumulatoarele incluse în programul de retragere voluntară. Drept urmare, facem din nou apel la utilizatorii acumulatoarelor EN-EL15 să citească informaţiile următoare şi să îşi verifice acumulatoarele, pentru a vedea dacă acestea sunt sau nu incluse în programul de retragere voluntară.
Acumulatoarele EN-EL15 sunt furnizate, de asemenea, cu produsele listate mai jos. Oricum, acumulatoarele EN-EL15 furnizate cu aceste produse nu sunt incluse în programul de retragere voluntară.
D810A, D810, D610, D600, D500, D7200, D7100
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ni s-a adus la cunoştinţă faptul că unele acumulatoare Li-ion EN-EL15 pentru aparatele foto digitale cu vizare prin obiectiv şi aparatele foto avansate cu obiective interschimbabile de la Nikon nu se ridică la nivelul standardelor, din cauza unei componente sub-standard, care este inclusă în acumulatoarele respective. În cazuri extrem de rare, o astfel de construcţie de acumulator poate cauza supraîncălzirea acumulatorului şi deformarea carcasei exterioare. De aceea, pentru a asigura siguranţa clienţilor noştri şi a echipamentelor lor, am iniţiat un program de retragere voluntară a produselor aplicabile.
Acumulatorul Li-ion EN-EL15 de la Nikon este un acumulator litiu-ion destinat utilizării cu aparatele foto digitale SLR D800, D800E, D600, D7100 şi D70001 de la Nikon, precum şi cu aparatul foto avansat cu obiective interschimbabile Nikon 1 V11. Acumulatorul EN-EL15 a fost furnizat la cumpărarea aparatelor foto D800, D800E, D600, D7100, D70001 şi Nikon 1 V11. Clienţii care utilizează acumulatoare EN-EL15 de acest fel pot solicita un acumulator de schimb, conform indicaţiilor de mai jos.
1Această problemă nu apare la acumulatoarele EN-EL15 livrate cu aparatele foto D7000 şi Nikon 1 V1 cumpărate înainte de 29 februarie 2012 sau la acumulatoarele cumpărate separat înainte de 29 februarie 2012.
Acest program de retragere voluntară se aplică doar acumulatorilor EN-EL15 din loturile E şi F, aşa cum se indică mai jos. Dacă acumulatorul dumneavoastră are unul dintre numerele de lot de mai jos, puteţi solicita un acumulator de schimb contactând
Centrul de asistenţă clienţi al Nikon.
Acumulatori incluşi

- Găsiţi numărul de lot pe acumulatorul dumneavoastră EN-EL15. Numerele de lot sunt caractere alfanumerice imprimate în partea de jos a etichetei cu numele din partea de jos a acumulatorului, aşa cum se indică mai jos.
2. Verificaţi cel de-al nouălea caracter din numărul de lot, aşa cum se indică mai jos.
- Dacă al nouălea caracter din numărul de lot al acumulatorului EN-EL15 este E sau F, acumulatorul trebuie înlocuit, deoarece poate fi afectat de această problemă. Contactaţi Centru de Asistenţă Clienţi al Nikon pentru detalii suplimentare despre înlocuirea acumulatorului.- Dacă al nouălea caracter din numărul de lot al acumulatorului EN-EL15 este A, B, C, D, G sau orice altă literă următoare din alfabet, acumulatorul este sigur pentru utilizare şi nu este nevoie de alte măsuri.
Nikon se dedică siguranţei şi doreşte să ofere clienţilor săi doar produse de cea mai înaltă calitate. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate şi vă mulţumim pentru sprijinul acordat Nikon şi produselor sale.
Notă Când trimiteţi acumulatoarele aplicabile direct la Nikon pentru înlocuire, nu le trimiteţi/expediaţi pe calea aerului. În unele ţări sau regiuni pot exista restricţii2 privind transportul de suprafaţă (cu trenul, cu vaporul etc.). Pentru instrucţiuni privind înlocuirea acumulatoarelor EN-EL15 aplicabile, vă rugăm să contactaţi compania Nikon prin linia de asistenţă indicată mai sus. |
2Pentru informaţii despre restricţiile care se aplică la transportul bateriilor litiu-ion, consultaţi cele mai recente recomandări publicate de Naţiunile Unite, reglementările specificate de Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA), cel mai recent Cod Maritim Internaţional al Mărfurilor Periculoase (International Maritime Dangerous Goods (IMDG) Code) şi reglementările naţionale aplicabile.